
Vom lucra înpreună pentru reducerea războiului dintre voi, pentru binele emoţional al copiilor tăi.
Copiii tăi cum trec prin perioada divorţului?
Relațiile cu tatăl/mama copilului tău sunt conflictuale și în prezent nu găsiţi soluţii, deși aveţi custodie comună?
Copiii tăi sunt prinşi la mijloc în lupta dintre voi şi nu reuşeşti să îi protejezi de abuzurile emoţionale?
Ştiu că doare şi înţeleg perfect situaţia ta, în viaţa mea de familie am trecut şi eu prin aceasta, iar profesional o văd, aproape zi de zi.
A venit timpul să opreşti toate acestea, cu curaj, spre binele copiilor tăi, este de datoria ta de părinte să cauţi soluţiile potrivite.
Nimic nu este întâmplător, nici faptul că te afli acum şi aici citind aceste rânduri. A sosit momentul să acţionezi, a venit momentul să îţi ajuţi copiii.
Iar eu sunt aici să te ajut, este însă important ca tu să doreşti acest lucru şi să fii hotărât. Am găsit soluţii în acest sens şi doresc să ţi le ofer.
Te ajut să rezolvi conflictele dintre tine şi tatăl/mama copiilor tăi, evitând necesitatea rezolvării lor pe cale legală.
Navigarea prin provocările custodiei comune poate fi dificilă, dar cu abordarea potrivită, este posibil să menții o relație armonioasă cu fostul tău partener. Platforma noastră de podcasturi te va ghida în a stabili o comunicare eficientă și respectuoasă, punând accent pe crearea unui mediu liniștit și stabil pentru copilul tău. Vei descoperi strategii care te vor ajuta să eviți conflictele și să colaborezi în beneficiul copilului tău.
Perioadele de tranziție, cum ar fi un divorț sau o separare, pot fi dificile pentru copii. Este esențial să le oferim suportul emoțional de care au nevoie pentru a înțelege și a face față acestor schimbări. Prin platforma noastră, vei învăța cum să asiguri că copiii tăi se simt iubiți, înțeleși și sprijiniți, indiferent de circumstanțele externe. Vei descoperi metode de a le oferi copiilor tăi un sentiment de securitate și stabilitate în aceste momente cruciale.
Fiecare familie este unică, iar provocările custodiei comune pot varia. Cu toate acestea, există abordări și strategii care s-au dovedit a fi eficiente pentru multe familii. Platforma noastră de podcasturi îți oferă acces la sfaturi concrete și exemple din viața reală care te vor ajuta să navighezi cu succes prin aceste provocări. Beneficiază de experienta specialistului din domeniul expertizei psihologice pe spețele de divorț și familie pentru a te asigura că iei cele mai bune decizii pentru copii tăi.
Peste 12 ore de informație valoroasă, pentru doar 390 lei,
suma a două ședințe de terapie 1 la 1
Eu sunt aici să te ajut.
ÎNSĂ ESTE NECESAR CA ȘI TU SĂ AI CURAJUL DE A ACȚIONA
Pe lângă rolul de psiholog, un alt rol al vieţii mele este cel de mama pentru fiul meu, acum în vârstă de 21 de ani. Acum, mulţi ani în urmă am trecut printr-un divorţ, a trebuit să o iau de la capăt, de la zero, în Bucureşti.
Am devenit mama singura, cu foarte multe responsabilităţi, fără ajutor din partea părinţilor sau a fostului soţ (el a declarat că nu are serviciu şi i s-a stabilit o pensie alimentară de 250 ron, pe care a plătit-o foarte rar).
Când fiul meu avea 7 ani, după divorţ, într-o perioadă foarte grea pentru mine, după o ceartă acută cu fostul soţ, care a pus capac, în care îi vorbeam despre necesităţile şcolare ale copilului (i-a spus copilului faptul că nu el are nevoie de şcoală, şcoala vieţii este cea mai importantă), la furie, am interzis copilului să mai vorbească cu tatăl lui sau sa îl dau la telefon.

I-am povestit cearta avută cu tatăl său, deşi iniţial nu vorbeam aceste lucruri cu copilul meu, i-am spus că nu îi plăteşte pensia alimentară şi am refuzat să îl dau la telefon, până când plăteşte, la zi. Cu mintea de atunci, am considerat că este normal, chiar eram îndreptăţită să fac acest lucru.
Totul a durat 2 luni, până când, după ce se mai diminuase furia faţă de el, într-o zi în care copilul vorbea despre tatăl lui, am putut să văd durerea enormă din sufletul lui.
Am înţeles instant că am greşit şi am decis să mă opresc. Am început să plâng când am văzut şi înţeles toate acestea, i-am dat telefonul copilului să îşi sune tatăl şi din acel moment nu am mai blocat relaţia. Din contră, am căutat să o potenţez cum am putut, chiar plătind transportul să plece la el.
Îţi mai spun faptul că, în prezent, fiul meu are o relaţie bună cu tatăl lui, are propria înţelegere legată de trecutul nostru familial, însă pentru mine totul s-a schimbat. Am fost profund marcată de acel eveniment, încât mi-am pus foarte des întrebări de genul:
Ce s-ar fi întâmplat cu copilul meu dacă eu nu deveneam conştientă de suferinţa sa?
Ce puteam să fac diferit în aceea situaţie?
Toate acestea, pas cu pas, m-au ghidat spre ceea ce fac astăzi, să am perspectiva ambelor direcţii, să găsesc soluţii pentru ca şi alţii ca mine şi familia mea să evite aceste tipuri de abuz emoţional asupra copiilor.
Aceste soluţii sunt pregătită să le ofer şi ţie.
Iată, concret, ce îți propun eu!
Încep prin a spune faptul că, schimbarea apare prima dată cu tine.
Deci, FII CHAIR TU SCHIMBAREA PE CARE DOREŞTI SĂ O VEZI.
Te invit într-o călătorie alături de mine, în care să dăm 100% lucrând pentru binele emoţional al copilului tău.
Asta înseamnă să fii dispus/dispusă să vezi şi să accepţi adevărul, apoi cu ajutor, să acţionezi.
Voi spune lucrurilor pe nume, va durea realitatea expusă, însă ştiu că finalul te va bucura enorm.
În fiecare capitol vei primi misiuni concrete pe care tu va fi nevoie să le îndeplineşti.
Ai încredere, voi fi tot timpul lângă tine.
Acestea sunt cele mai importante beneficii pe care le ai dacă decizi să asculți aceste informații:
O mult mai bună sănătate emoţională a copiilor tăi, evitând astfel abuzul emoţional al acestora;
Vei avea o relaţie cu copilul tău, mult îmbunătăţită;
Vei avea un copil fericit, care trece mult mai uşor peste divorţul părinţilor săi;
Reducerea conflictelor cu mama/tatăl copiilor tăi şi o relaţie funcţională, spre binele acestora;
Vei reuşi să controlezi emoţiile de tipul furiei, frustrării şi nedreptăţii care apar în procesul de Custodie comună, atunci când celălalt părinte nu te susţine legat de copii;
Găsirea unui echilibru emoţional şi a liniştei, în viaţa ta;
Vei învăţa să manageriezi conflictele dintre tine şi mama/tatăl copiilor tăi, pentru a vă putea ocupa cu succes de creşterea şi educarea copiilor voştri;
Îţi voi oferi soluţii clare, aplicabile pentru reducerea gradului de conflict existent în familia ta;
Vei avea la dispoziţie un Plan parental aplicabil în viaţa de zi cu zi, pentru buna educare şi creştere a copiilor tai;
Schimbarea mindset-ului în ceea ce priveşte Custodia comună a copiilor tăi, vei avea cu totul altă percepţie legată de autoritatea părintească;
Vei învăţa să ierţi ţi să mergi mai departe;
Şi multe, multe alte beneficii.
Capitole:
Acest produs este împărțit în capitole, pentru ca tu să le poți parcurge cu o mai mare ușurință.
Aceste capitule sunt:
- Introducere generala.
- Diferenta dintre relatia maritala si relatia parentala.
- Escaladarea conflictului din relatia maritala.
- Modalitati de evitare a conflictului, cu exemple.
- Exemple de cum incalcam dreprurile copilului in mod inconstient.
- Cum negociem cu celalalt parinte activitati si necesitati legate de copil.
- Motive pentru care copilul nu vrea sa viziteze celalalt parinte.
- Alientarea parentala si cum aceasta impiedica relatiile sanatoase.
- Dreptul copilului vs dreptul parintelui.
- Importanta dezvoltarii personale, in reducerea conflictelor parentale.
- Relatia parentala disfunctionala.
- Efectul psihologic asupra copilului in cazul lipsei relatiei parinte – copil.
- De ce nu vrea copilul sa vorbeasca la telefon cu tati/mami.
- Scurta introducere in stilurile parentale.
- Lipsa unuia dintre parinti si impactul emotional asupra copilului.
- Managementul emotiilor legate de divort si custodia comuna.
- Tipurile de comunicare si cum se formeaza aceasta.
- Modalitati de abordare a conflictului, in functie de tipul de comunicare predominant.
- Exemple negative de conflicte parentale cu implicarea politiei.
- Beneficiile comunicarii asertive si exemple de cum putem manageria conflictul.
- Modalitati prin care se poate reconstrui relatia parinte copil.
- Repercursiunile nerespectarii relatiei copilului cu celalalt parinte asupra psihicului copilului.
- Scurta recapitulare a principiilor invatate si introducere in pilonul copilului.
- Pilonul copilului si importanta prezentei parintilor ca model.
- Importanta expunerii afectiunii fata de copil in fata acestuia.
- Perspectiva unui divort sanatos spre binele copilului.
- Stilurile parentale cu avantajele si dezavantajele acestora.
- Stilul parental democratic si corecta aplicare a acestuia prin exemple concrete.
- Aplanarea conflictului dintre parinti si exemple de abordari corecte a acestora.
- Evitarea conflictelor prin schimbarea atitudinii de ordin fata de celalalt parinte.
- Schimbarea modalitatii prin care vorbim prin mesaje cu celalalt parinte si sesiune de intrebari.
- Detalii legate de procesul judecatoresc.
2. Situatii de conflicte grave intre parinți.
3. Cum dezamorsam o situatie de conflict cu celalalt parinte.
4. Introducere in planul parental.
5. Cum percepe copilul partenera/partenerul celuilalt parinte.
6. Sistemul familial si ce reprezinta acesta.
7. Diferenta de reguli dintre sistemele familiale.
8. Cum manageriem reprosurile din partea copilului.
9. Aspecte si indicatii educationale relevante.
10. Cum pastram o imagine sanatoasa, din perspectiva copilului, fata de celalalt parinte si de ce este importanta aceasta.
11. De ce nu este bine ca copilul sa fie pus in ipostaza de a-si alege domiciliul la unul dintre parinti.
- Introducere in pilonul relatiei parentale.
- Diferenta dintre conflictul marital si conflictul parental.
- Modalitati de evitare a conflictului marital in relatia parentala.
- Pensia alimentara si custodia comuna sau unica.
- Relatia parentala sanatoasa si cum se obtine.
- Atitudinea corecta fata de copil si parintele nerezident, atunci cand sunt in programul de legaturi personale.
- Divortul privit prin ochii copiilor.
- Ce raspundem cand copilul ne intreaba daca il mai iubim pe celalalt parinte si de ce.
- Cum abordam relatia copilului cu familia extinsa a parintelui nerezident.
- Informmatii utile legate de expertizele psihologice si procesul juridic in cazul divortului.
- Exemple interesante legate de divortul cu copii.
- Situatii de nerespectare a programului de legaturi personale si ce se poate face in acest caz.
- Lamuriri legate de Planul parental sau intelegerea dintre parinti si custodia comuna.
- Relatia dintre copil si parintele nerezident – exemple de bune practici.
- Comunicarea dintre parintele vitreg si parintele biologic al copilului.
- Cum ajungem la o relatie parentala armonioasa.
- Planul parental si cum se realizeaza acesta.
- Importanta planului parental in situatiile de conflict dintre parinti.
- Prevenirea unor viitoare conflicte cu ajutorul intemeierii unui plan parental.
- Vindecarea de dupa divort si constientizarea rolurilor de femeie/barbat si parinte fara a le imbina.
- Incheierea cursului si discutii legate de ce am invatat.
Despre mine

Numele meu este Daniela Monica Guzu şi mă bucur să te întâlnesc, acum şi aici.
Unul din rolurile vieţii mele este cel de psiholog, cu practică privată de peste 12 ani, unde realizez multe evaluări psihologice pentru multe contexte (am mai multe colaborări cu diferite instituţii) precum şi intervenţie psihoterapeutică pentru copii, adolescenţi şi adulţi.
Însă, preferata mea rămâne specializarea în expertiză psihologică în instanţele de judecată atât în domeniul penal cât şi cel civil.
Am o experienţă mare în speţele legate de familie şi în special în custodia minorilor, stabilirea domiciliului minorilor, stabilirea programului de vizitare, abuz şi conflict în familie etc.
Întotdeauna sunt bucuroasă să ajut familiile care se află în aceste situaţii de viaţă, sunt foarte fericită când ajut copiii să depăşească cu bine, fără traume emoţionale, procesul de divorţ şi post-divorţ.
La început, comunicarea cu fostul meu soț a fost aproape imposibilă. Fiecare discuție se transforma într-un conflict, iar copiii noștri erau cei care sufereau cel mai mult. Ascultând podcasturile de pe această platformă, nu a contat că sunt de la capătul Romaniei, am învățat să mă așez la masă cu el și să discutăm într-un mod constructiv, punând nevoile copiilor noștri pe primul loc. Am fost inspirat de poveștile reale și de sfaturile concrete și sunt recunoscător pentru toate informațiile împărtășite.
Mariana din Baia Mare, mama a doi baieti frumosi.
După divorțul meu, am fost plin de vinovăție, confuzie și incertitudine despre cum să abordez noua realitate cu copiii mei. Am dat peste podcasturile de pe această platformă și, sincer, au fost ca un far în noapte. Fiecare episod mi-a oferit perspectivă, înțelegere și instrumente practice pentru a naviga prin această etapă dificilă. Mulțumesc pentru că mi-ai oferit speranță și claritate într-un moment atât de confuz al vieții mele.
Adrian, 42 ani, Tulcea
Fiind o mamă singură, am simțit adesea că port greutatea lumii pe umeri. Cum să mă asigur că copiii mei sunt bine în ciuda tuturor schimbărilor? Podcasturile de pe această platformă mi-au oferit nu numai răspunsuri, ci și confort. A fost reconfortant să știu că nu sunt singură în această luptă și că există strategii și resurse care mă pot ajuta. Acum mă simt mai pregătită și mai încrezătoare în capacitatea mea de a fi cea mai bună mamă pentru copiii mei, indiferent de circumstanțe.
Iulia, Brașov
CONTACT
Daca ai intrebari sau ai nevoie de informatii pe care nu le-ai gasit pe aceasta pagina, te rog sa ma contactezi, te ajut cu drag.
- Telefon: 0770244914
- Orar: 09:00 - 17:00
- contact@danielaguzu.ro
- www.danielaguzu.ro
- Cabinet Individual de Psihologie GUZU Daniela Monica, CIF 33074993
