DESPRE MINE
Numele meu este Daniela Monica Guzu şi mă bucur să te întâlnesc, acum şi aici.
Unul din rolurile vieţii mele este cel de psiholog clinician, cu practică privată de peste 12 ani, unde realizez multe evaluări psihologice pentru multe contexte (am mai multe colaborări cu diferite instituţii) precum şi intervenţie psihoterapeutică pentru copii, adolescenţi şi adulţi.
Însă, preferata mea rămâne specializarea în expertiză psihologică în instanţele de judecată atât în domeniul penal cât şi cel civil.
Am o experienţă mare în speţele legate de familie şi în special în custodia minorilor, stabilirea domiciliului minorilor, stabilirea programului de vizitare, abuz şi conflict în familie etc.
Întotdeauna sunt bucuroasă să ajut familiile care se află în aceste situaţii de viaţă, sunt foarte fericită când ajut copiii să depăşească cu bine, fără traume emoţionale, procesul de divorţ şi post-divorţ.